Bolojan vizită pe A3: Anul viitor, două tronsoane ale Autostrăzii Transilvania, pe teritoriul judeţelor Cluj, Sălaj şi Bihor vor fi finalizate

Premierul Ilie Bolojan a anunţat, vineri, după o vizită făcută pe şantierul Autostrăzii Transilvania, că două sectoare vor fi finalizate anul viitor, iar în 2027 va fi terminat şi tronsonul dinspre graniţa cu Ungaria.

”La jumătatea anului 2027, cu excepţia zonei din Sălaj, zona Meseş – municipul Zalău, practic va fi continuitate asigurată pe Autostrada Transilvania”, a arătat el.

”Cel mai important proiect de conectivitate rutieră pentru jumătatea de nord a României cu Uniunea Europeană este Autostrada Transilvania. Şi suntem în situaţia în care, anul viitor, două tronsoane pe teritoriul judeţelor Cluj, Sălaj şi Bihor vor fi finalizate. Asta înseamnă că încă 70 de kilometri de autostradă va intra în funcţiune şi, aşa cum a fost aici prezentarea, în 2027 se va termina şi acest tronson înspre graniţa cu Ungaria. Asta înseamnă, deci, că la jumătatea anului 2027, cu excepţia zonei din Sălaj, zona Meseş-municipiul Zalău, practic va fi continuitate asigurată pe Autostrada Transilvania”, a declarat, vineri, Ilie Bolojan, într-o conferinţă de presă susţinută după o vizită făcută, împreună cu directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, şi cu directorul de investiţii al CNIR, Grigore Chiş, pe şantierul autostrăzii A3 – începând cu sectorul 3C1, locaţia DJ191A Chiribiş – Tăuteu, şi pe sectorul 3C2 Chiribiş – Biharia.

El a explicat că, întrucât realizarea tunelului din zona Meseş va dura mai mult, s-a găsit o soluţie provizorie, pentru a putea fi folosită cât mai mult Autostrada Transilvania.

”Având în vedere durata lucrărilor la tunelul care este prevăzut în zonă, care, aşa cum aţi aflat, este estimată la cinci ani de zile, soluţia provizorie este să se execute cealaltă parte şi să se folosească centura municipiului Zalău, în aşa fel încât în 2028-2029 să putem practic folosi aceasta importantă arteră de comunicaţie, în aşa fel încât cei care vin din Republica Moldova, din Bucovina, din judeţele din nordul Transilvaniei să ajungă mai repede în ţările Uniunii Europene, miile de camioane care astăzi vin pe tronsonul foarte aglomerat dintre Cluj-Napoca şi Oradea, care congestionează localităţile, care generează nenumărate accidente în trafic, să poată circula mai bine. Asta înseamnă câştiguri pentru exportatorii români, asta înseamnă o siguranţă mai mare în trafic”, a punctat Bolojan.

La rândul său, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a remarcat mobilizarea foarte bună a constructorului român între Suplacu de Barcău şi Chiribiş.

”Astăzi am verificat în teren, alături de prim-ministru, stadiul lucrărilor pe această secţiune cu o lungime de 26,35 km. Este un şantier cu o istorie complicată, care acum, prin contractul derulat cu antreprenorul român (Construcţii Erbaşu), evoluează rapid. Cifrele de astăzi confirmă determinarea constructorului de a finaliza rapid lucrările: 505 muncitori şi 237 de utilaje sunt pe şantier. Stadiul fizic a depăşit 60%, iar evoluţia pe structurile critice este vizibilă”, a arătat Pistol, într-o postare pe Facebook.

 

Potrivit acestuia, podul peste lacul de acumulare (km 6+655), structura emblematică a acestui tronson, intră în linie dreaptă, pe o cale se aplică vopseaua anticorozivă, iar pe cealaltă suprastructura este gata. La viaductul Valea Saldabagiului, s-au montat grinzile pe 3 deschideri şi s-au consolidat fundaţiile. La viaductele de la km 16 şi km 17 (Valea Honţiu), grinzile sunt sus (24, respectiv 40 de bucăţi), iar acum se lucrează la armarea şi cofrarea plăcii de suprabetonare.

”Obiectivul nostru este să deschidem această secţiune anul viitor. Asta înseamnă că, în 2026, vom putea circula pe 200 de km din cei 270 km ai Autostrăzii Transilvania! Investiţia de 884 milioane lei (fără TVA) este asigurată prin Programul Transport (PT)”, a menţionat şeful CNAIR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *