Comuna IP – a 5-a comună din județul Sălaj cu cadastrarea gratuită finalizată integral

Astăzi, 12 ianuarie 2026, prefectul județului Sălaj, Cristian Claudiu Bîrsan, împreună cu subprefecții Dari Toma și Alexandru Dorin Pura, alături de deputatul Seres Dénes, au participat în comuna Ip la ședința privind finalizarea procesului de înregistrare sistematică a proprietăților la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale.

Cu acest prilej, noile cărți funciare deschise ca urmare a finalizării lucrărilor de cadastru au fost predate autorităților publice locale, urmând ca proprietarii celor 11.118 imobile din comuna Ip să le primească gratuit, în perioada următoare.
Lucrările au fost realizate în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF), cu finanțare din fonduri europene.
Înregistrarea sistematică a proprietăților din comuna Ip s-a desfășurat în baza contractului de servicii încheiat la data de 14.07.2022, între Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) și S.C. Topoexim Expert S.R.L., având o valoare de 2.550.068,85 lei și vizând o suprafață totală de 5.864,83 hectare.
Instituția Prefectului – Județul Sălaj adresează felicitări:
– administrației publice locale și primarului din comuna Ip, Béres Zoltán;
– echipei Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sălaj, coordonată de directorul Sergiu Panie;
– precum și prestatorului lucrărilor, S.C. Topoexim Expert S.R.L., pentru colaborarea care a permis finalizarea acestui proiect important pentru comunitate.
Finalizarea cadastrării gratuite reprezintă un pas esențial pentru clarificarea situației juridice a proprietăților și pentru dezvoltarea durabilă a comunităților locale!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *