Peste 500 de zălăuani și-au plătit taxele și impozitele în prima zi – 12 ianuarie
Primăria Municipiului Zalău a început de ieri, 12 ianuarie colectarea taxelor și impozitele, fie fizic, la caseriile din Primărie, fie online – pe site-ul Primăriei sau pe portalul Ghiseul.ro.
În prima zi în care a fost posibilă plata taxelor și impozitelor, 506 zălăuani au decis să plătească taxele mărite. Dintre aceștia, doar 375 de zălăuani și-au plătit integral taxele și impozitele, beneficiind de reduceri – 5% pentru pers. juridice, 10 % pentru persoane fizice (plata online) și 5 % pentru persoane fizice plata la caseriile din Primărie.
Zălăuanii s-au înghesuit încă de ieri să-și plătească dările către stat, astfel că la ghișeele din Primărie au fost cozi moderate de așteptare. Aglomerația continuă și în zilele următoare.
Taxele și impozitele majorate cu până la 80%
Primăria Zalău a aprobat pe 30 decembrie 2025, în cadrul unei ședințe extraordinare, majorarea impozitelor și taxelor locale, a tarifelor și chiriilor pentru administrarea bunurilor ce aparțin domeniului public și privat al municipiului Zalău pentru anul 2026.
Potrivit noilor reglementări, 2026 aduce creșterea cu 80% a valorii impozabile pentru clădirile rezidențiale deținute de persoanele fizice, pentru terenul intravilan – altă categorie de folosință decât curți-construcții – o majorare cuprinsă între 70-85%, iar pentru terenul extravilan majorări cuprinse între 20-60%.
Plata anticipată, până la 31 martie, a impozitului pe 2026 aduce, pentru persoanele fizice, o bonificație de 5% dacă ea se realizează la ghișeele primăriei și de 10% pentru plata online. În cazul persoanelor juridice, bonificația este de 5%, indiferent de metoda de plată.

























