VIDEO | Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, apărat în instanță de avocatul Bogdan Ilea
Ședința de judecată de la Curtea de Apel Constanța, în dosarul lui IPS Teodosie s-a încheiat. Ierarhul de la Constanța este apărat în fața instanței de către celebrul avocat sălăjean Bogdan Ilea, fost secretar de stat la Ministerul Justiției și probabil unul dintre cei mai buni avocați din țară.
Instanța nu a anunțat o decizie, însă apărătorul Arhiepiscopului Tomisului, av. Bogdan Ilea, s-a arătat optimist cu privire la desfășurarea judecății.
„Avem încredere în justiția făcută în sala de judecată, am încredere în judecători și într-un proces echitabil care se va face la Curtea de Apel Constanța”, a declarat avocatul sălăjean Bogdan Ilea, fost secretar de stat la Ministerul Justiției.
Contextul acuzațiilor
Potrivit Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, ÎPS Teodosie ar fi încercat să obțină sprijin politic sau instituțional în schimbul unor promisiuni de foloase materiale sau avantaje, în contextul unor proiecte sau interese ale Arhiepiscopiei. Ilie Petre este suspectat că ar fi intermediat aceste demersuri.
Atât Teodosie Petrescu, cât și Ilie Petre beneficiază, pe toată durata procesului, de prezumția de nevinovăție, precum și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Sursa: ziuaconstanta.ro

























