Șofer din Hida prins băut la volan în Zalău
La data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 10.45, polițiștii Serviciului Rutier Sălaj au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe Bulevardul Mihai Viteazu, din municipiul Zalău.
S-a stabilit identitatea conducătorului auto, un bărbat de de 38 de ani, din comuna Hida.
Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0.45mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri.

























