Siguranța pietonilor în atenția polițiștilor sălăjeni
În săptămâna 12-18 ianuarie, zilnic, sub coordonarea Serviciului Rutier Sălaj, polițiștii rutieri și de ordine publică, cu sprijinul polițiștilor locali, au desfășurat o acțiune în sistem integrat, pe raza județului Sălaj, având ca scop prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, în cadrul unui plan de acțiune derulat la nivel național.
Activitățile au fost dedicate, în principal, pietonilor, una dintre cele mai vulnerabile categorii de participanți la trafic, având în vedere numărul accidentelor rutiere în care aceștia au fost implicați, în cursul anului 2025.
Polițiștii rutieri au acționat în zonele cu risc ridicat, în special în apropierea trecerilor pentru pietoni, intersecțiilor aglomerate și în zonele urbane intens circulate, urmărind prevenirea accidentelor rutiere cauzate de abaterile comise de pietoni fiind monitorizate un număr de 8 zone de risc.
În cadrul acțiunii, polițiștii au verificat modul de respectare a regulilor privind traversarea drumului public, deplasarea pietonilor pe partea carosabilă, precum și comportamentul acestora în apropierea mijloacelor de transport în comun.
Totodată, au fost desfășurate un număr de 4 acțiuni de educație rutieră pentru conștientizare pietonilor cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea normelor rutiere.
În urma activităților desfășurate, au fost constatate și aplicate un număr de 248 de sancțiuni.
Polițiștii rutieri vor continua astfel de acțiuni și în perioada următoare, pentru prevenirea evenimentelor rutiere și protejarea vieții și integrității persoanelor.
Pentru siguranța dumneavoastră, respectați normele rutiere și manifestați un comportament preventiv în trafic.
Recomandări ale polițiștilor rutieri pentru pietoni:
– Traversarea drumului public se va face numai prin locurile special amenajate și semnalizate, respectiv pe trecerile pentru pietoni, și doar la culoarea verde a semaforului, acolo unde acesta există.
– Înainte de a păși pe carosabil, pietonii trebuie să se asigure temeinic, chiar și atunci când traversează pe marcajul pietonal, că pot face acest lucru în condiții de siguranță.
– Este recomandat ca pietonii să nu alerge pe trecerea pentru pietoni și să nu se angajeze în traversare în mod imprudent sau prin locuri nepermise.
– Deplasarea pe partea carosabilă trebuie evitată; în lipsa trotuarelor sau acostamentelor, pietonii se vor deplasa pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de marginea acestuia.
– Pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă, se recomandă purtarea hainelor de culori deschise și/sau a elementelor reflectorizante, pentru a fi mai ușor observați de conducătorii auto.

























