Societatea Transurbis acordă o reducere de 50% la abonamentele lunare pentru donatorii de sânge
Donatorii de sânge se pot prezenta la oricare dintre punctele de distribuire a abonamentelor aparținând Societății Transurbis, cu adeverința eliberată de Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj.
Aceștia pot obține astfel un titlu de călătorie – abonament lunar pentru transportul local, cu reducere de 50%, valabil pentru o perioadă de o lună.
Pentru a beneficia de reducere, solicitanții trebuie să aibă domiciliul în municipiul Zalău, iar facilitatea se acordă în luna în care a avut loc donarea de sânge.
📍 Puncte de distribuire a abonamentelor:
▪️Sediul SC Transurbis SA (Str. Fabricii nr. 30/A) – de luni până vineri, între 07:00 – 15:30
▪️Cartier Brădet (Str. Gheorghe Doja) – de luni până duminică, între 06:00 – 23:00
▪️Clădirea Transilvania (P-ța Iuliu Maniu) – de luni până vineri, între 06:00 – 22:00, și sâmbătă, între 07:00 – 15:00
▪️Uz Casnic (Str. Armoniei) – de luni până vineri, între 06:00 – 22:00, și sâmbătă, între 07:00 – 15:00
▪️Gara CFR (Bulevardul Mihai Viteazul) – de luni până duminică, între 06:00 – 23:00

























