Accident rutier cu o victimă în Crișeni
În această dimineață, în jurul orei 07.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Zalău au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier la ieșirea din localitatea Crișeni.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier, iar din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că un bărbat de 43 de ani, din municipiul Zalău, în timp ce se deplasa pe drumul național 1H, din direcția Zalău spre Cehu Silvaniei, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani, din comuna Hodod, județul Satu Mare, care circula pe sensul opus.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Bărbatul de 43 de ani a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.


























