Cinci autovehicule folosite la transport ilegal de lemne puse sub sechestru de Poliție
*În perioada 16–18 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Zalău, pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice.
În cadrul acțiunii, au fost verificate două depozite de material lemnos și două societăți comerciale care comercializează material lemnos.
De asemenea, au fost controlate 12 mijloace de transport și au fost verificate, în aplicația SUMAL 2.0, un număr de 134 de transporturi.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 40.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legea nr. 171/2010 _privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice_, fiind confiscată cantitatea de 147 mc de material lemnos, în valoare de 97.700 de lei.
Totodată, în urma neregulilor constatate, polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere de date nereale în sistem informatic, acces ilegal la un sistem informatic și transport ilicit de material lemnos (cinci acte materiale).
Astfel, cu ocazia unui control efectuat la o societate comercială din municipiul Zalău, polițiștii au stabilit faptul că, la aproximativ 15 minute de la începerea controlului, un angajat al societății, folosindu-se de datele de autentificare ale altui angajat, ar fi emis fictiv un aviz de însoțire a mărfii, cu scopul de a diminua artificial stocul scriptic al societății cu 16 mc de material lemnos, transportul nefiind efectuat în realitate.
De asemenea, polițiștii au constatat că, în cursul anului 2025, societatea ar fi efectuat cinci transporturi de material lemnos, fiecare cu volume cuprinse între 5 și 10 mc, pentru care au fost emise avize de însoțire neconforme.
Urmare a celor constatate, polițiștii au dispus măsura indisponibilizării asupra a cinci autovehicule folosite la efectuarea transporturilor.
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de _transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase neînsoțite de avizul de însoțire sau fără proveniență legală, în formă continuată, introducerea de date informatice în sistemul informațional integrat pentru păduri, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate pentru producerea de consecințe juridice, precum și accesul ilegal la un sistem informatic._

























