Primarul Florin Florian a fost gazdă bună pentru președintele AFM și a vicepreședintelui ANMAP
Primăria Municipiului Zalău a găzduit o întâlnire cu președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, și cu vicepreședintele Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate, Laurențiu Păștinaru.
La eveniment au participat în calitate de gazdă primarul Municipiului Zalău, Florin Florian, iar invitați au fost deputatul Ionel Ciunt, subprefectul Alexandru Pura, viceprimarul orașului Jibou, Vlad Pașcalău, primarul Orașului Cehu Silvaniei, Ciprian Antișan, dar și mai mulți primari de comune din Sălaj.
Tema discuțiilor a vizat oportunitățile de finanțare oferite de AFM, precum și subiecte legate de protecția mediului și de ariile naturale protejate, de interes pentru administrația locală a municipiului Zalău și pentru comunele din Sălaj.



























