Deputatul Ionel Ciunt cere premierului Bolojan să prindă în buget pachetul de solidaritate al PSD
Domnule prim-ministru, vă invit să aveți în vedere că bugetul de stat nu este un simplu document contabil. Este contractul de responsabilitate al statului față de cetățeni.
Nu putem accepta un buget care lovește în autoritățile locale. Banii comunităților trebuie să rămână în comunități.
Vom depune ca amendament pachetul de solidaritate pe care nu l-ați acceptat, pachet care vizează sprijinirea celor mai vulnerabili cetățeni ai acestei țări:
– pensionarii cu venituri mici, care, după o viață de muncă, nu trebuie să trăiască cu grija zilei de mâine;
– familiile cu copii, care duc povara unor cheltuieli tot mai mari;
– copiii din familii cu venituri reduse, care trebuie să aibă șanse egale la educație și la un viitor mai bun;
– copiii și persoanele cu dizabilități, care au nevoie de sprijin real din partea statului.
Solidaritatea socială nu este o slăbiciune a statului. Este dovada maturității unei societăți.
Acceptați, domnule prim-ministru, și măsurile de sprijin propuse de miniștrii PSD, care reduc prețul carburanților și îi ajută în special pe transportatori și pe agricultorii români.
Vă cer aceste lucruri pentru că statul trebuie să fie alături de oameni, iar milioane de români așteaptă stabilitate și predictibilitate.
Ionel Ciunt,
Deputatul PSD Sălaj,
Președinte Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților



























