SCM Zalău a câştigat Cupa României
Echipa SCM Zalău a câştigat, duminică, trofeul Cupa României, după finala cu formaţia Corona Braşov, la Turneul Final Four, găzduit de Blaj. Trofeul a venit după ce adversarii de la Corona Braşov au încălcat regula privind numărul minim de jucători români aflaţi pe teren. Tot duminică are loc şi finala feminină.

“SCM Zalău a cucerit Cupa României la volei masculin după o finală dramatică în faţa celor de la Corona Braşov!”, se arată pe pagina de Facebook a SCM Zalău.
„🇹🇩 MULȚUMIM, SCM Zalău!
Ați muncit, v-ați dorit și ați câștigat CUPA ROMÂNIEI 2025-2026! 🏆”, a transmis primarul Zalăului, Florin Florian.
A fost un meci electrizant, cu răsturnări de situaţie şi un nivel incredibil de luptă din partea ambelor echipe. După patru seturi intense, scorul era egal, 2-2 (20-25, 27-25, 25-14, 32-34), însă finalul a adus momentul decisiv. Corona Braşov a comis o schimbare greşită în ultimul set, încălcând regula privind numărul minim de jucători români aflaţi pe teren, iar acest lucru a înclinat definitiv balanţa în favoarea Zalăului, precizează clubul învingător.
În semifinale, SCM Zalău a eliminat campioana Dinamo Bucureşti, în timp ce Corona Braşov a trecut de Arcada Galaţi.



























