În Sfânta și Marea Joi, 9 aprilie 2026, zi care amintește de Cina cea de Taină, când Mântuitorul Iisus Hristos a instituit Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, în sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de diaconii slujitori ai catedralei.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Benedict a sfințit pâinea și vinul, numite în popor „Paști”, care vor fi oferite credincioșilor participanți la slujbele din aceste zile.

La finalul slujbei, urmând exemplul Mântuitorului Iisus Hristos, ierarhul, încins cu un ștergar, a săvârșit rânduiala spălării picioarelor a doisprezece clerici și elevi de la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae”.

După această rânduială, Preasfinția Sa a rostit un scurt cuvânt de învățătură, în care a arătat că această zi nu este doar o aducere-aminte a Cinei celei de Taină, ci temeiul întregii vieți liturgice a Bisericii, în care credincioșii sunt chemați să devină contemporani cu jertfa și lucrarea lui Hristos.

În acest sens, ierarhul a subliniat că Sfânta Liturghie nu este o simplă comemorare, ci o actualizare a lucrării mântuitoare a Domnului: „Liturghia de astăzi este liturghia fundamentală pentru tot ceea ce a însemnat mai târziu viața Bisericii, pentru că atunci Domnul ne-a învățat ce avem de făcut: a luat pâinea, a frânt-o, a dat-o și a spus ucenicilor: «Aceasta să faceți întru pomenirea Mea, până ce voi veni». Și acest lucru îl facem noi de fiecare dată la Sfânta Liturghie. Prima Sfântă Liturghie a fost atunci, iar noi, de atunci, ascultăm ceea ce Domnul ne-a spus și împlinim, duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare, până la urmă în fiecare zi, Sfânta Liturghie, spre pomenirea Sa.”

Pornind de aici, Preasfinția Sa a arătat că Liturghia nu rămâne la nivel de rememorare, ci devine experiență vie și comuniune reală cu Hristos: „Pentru noi, Liturghia nu înseamnă doar o aducere-aminte, nu înseamnă doar o comemorare a ceea ce s-a întâmplat atunci, ci înseamnă darul de a fi contemporani cu acele evenimente, pentru că Liturghia înseamnă jertfa Domnului pe cruce, aceeași jertfă pe care El a adus-o. Noi, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Său, devenim una cu apostolii, cu cei care au participat atunci la lucrarea pe care Hristos a făcut-o pentru mântuirea lumii.”

În continuare, ierarhul a evidențiat că această realitate liturgică implică și o schimbare concretă a vieții, întemeiată pe jertfă și dăruire: „Liturghia este jertfă și aceasta înseamnă și un mod de comportament, o stare permanentă prin care noi încercăm să dăruim și, mai ales, să ne dăruim lui Dumnezeu și celor din jurul nostru. Crucea nu este doar un eveniment, ci este o stare de fapt, o stare în care suntem chemați să trăim lucrarea pe care Domnul o face pentru întreaga lume.”

Referindu-se la rânduiala spălării picioarelor, Preasfinția Sa a arătat că aceasta exprimă, în mod concret, chipul smereniei și al slujirii: „Prin acest ritual al spălării picioarelor arătăm ce presupune această jertfă, această stare de jertfă permanentă, care se arată sub chipul smereniei. Pe limba noastră, foarte simplu, înseamnă să-l punem pe celălalt pe locul întâi, să-i dăm întâietate și să-l ridicăm pe celălalt. Pentru că a iubi nu înseamnă a căuta confortul care vine din partea celorlalți, ci a-ți găsi împlinirea în faptul că îi slujești.”

În încheiere, ierarhul a subliniat că această zi devine și un moment de cercetare personală și de întoarcere către Dumnezeu: „De multe ori promitem și nu suntem în stare să ducem până la capăt ceea ce am spus. De aceea, această zi este și una de pocăință și de smerenie, pentru că nu-L înțelegem pe Domnul și pentru că gândim altfel decât ne cere El. Nu reușim prin eforturile noastre să ne schimbăm viața, ci numai în măsura în care știm să privim la Cel care a făcut toate mai înaintea noastră. Și atunci spunem: slavă răbdării Tale, Doamne, slavă smereniei Tale, slavă slujirii Tale, slavă dragostei Tale.”