Ultimatum pentru Ilie Bolojan: Dacă până în 23 aprilie nu demisionează, miniștrii PSD pleacă din Guvern
Liderii PSD au pregătit strategia pentru ieșirea de la guvernare, urmând să îl anunțe pe Ilie Bolojan că dacă nu demisionează din funcția de prim-ministru până în 23 aprilie, miniștrii social-democrați își vor depune ei demisiile și partidul va pleca de la guvernare, au declarat pentru Antena 3 CNN surse din conducerea formațiunii. Ilie Bolojan pare să fie la curent cu pașii pe care îi face PSD, miercuri având o discuție între patru ochi cu Președintele Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni. Liderul liberalilor încearcă să îl convingă pe șeful statului să intervină, ca mediator, în conflictul cu PSD.
Întâlnirea dintre cei doi a durat peste două ore.
PSD organizează luni, 20 aprilie, votul pentru retragerea sprijinului politic acordat lui Ilie Bolojan. Este prezentat public drept ”consultare”, dar rezultatul este deja cunoscut, având în vedere starea de spirit în interiorul partidului. Cei 5000 de membri ai PSD vor vota în aplicația folosită și pentru alegerea președintelui partidului la Congresele din trecut. O să fie o singură întrebare la care trebuie să răspundă social-democrații, nu a fost stabilită încă forma finală a acesteia, dar, potrivit unor surse din conducerea PSD, va avea un preambul legat de efectele guvernării Bolojan asupra nivelului de trai al românilor, iar întrebarea concretă va fi legată de retragerea sprijinului politic acordat acestuia.
De menționat este faptul că această ”consultare” nu va mai avea nicio întrebare legată de acceptarea prezenței USR la guvernare, așa cum anunțaseră liderii partidului inițial, când se acreditase ideea că PSD nu mai poate sta într-un guvern din care face parte USR.
Rezultatele votului intern din PSD vor fi anunțate luni seara, laolaltă cu ultimatumul adresat lui Ilie Bolojan. Dacă acesta nu va demisiona, miniștrii PSD își vor prezenta demisiile. Nu vor demisiona și secretarii de stat din ministere, nici prefecții PSD și nici președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu.
Ilie Bolojan are apoi la dispoziție 45 de zile în care poate să ceară Parlamentului un vot de încredere, și poate rămâne șeful unui guvern minorita. PSD însă ar intenționa să voteze moțiunea de cenzură pe care AUR și PACE au anunțat că o vor depune.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră însă că există şanse reale de reconciliere între PSD şi PNL în cadrul coaliţiei de guvernare, subliniind că „până în ultima clipă, totul este posibil”.
Ilie Bolojan nu are de gând să demisioneze din funcție, și strategia PNL este să împingă PSD alături de AUR și să îl forțeze pe Nicușor Dan să intervină în scandal. De altfel, marți, președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat că Nicușor Dan are datoria să spună dacă îl mai susține sau nu pe Ilie Bolojan.



























