Echipa de robotică “CNapSys” susținută financiar de primarul Florin Florian
Consiliul Local Zalău a aprobat alocarea sumei de 62.000 lei, destinată acoperirii parțiale a cheltuielilor de transport ale echipei. “CNapSys” este formată din 15 elevi și un însoțitor, care vor reprezenta municipiul la această competiție de prestigiu.
Prin rezultatele obținute și calificarea la nivel internațional, echipa “CNapSys” contribuie la promovarea Municipiului Zalău ca susținător al performanței în educație, tehnologie și inovație.
„Sprijinim performanța în educație și inovație, astfel am răspuns pozitiv solicitării echipei de robotică “CNapSys” de a le oferi sprijin financiar pentru a reprezenta municipiul Zalău în Texas.
Consiliul Local a aprobat astăzi suma de 62.000 lei pentru decontarea cheltuielilor de transport, în vederea participării echipei de robotică din cadrul Colegiului Național “Silvania” la competiția internațională „Cowtown”, desfășurată în Fort Worth, Texas, în perioada 9-10 iunie 2026.
Mult succes celor 15 elevi care fac performanță în inovație și tehnologie și pun municipiul Zalău pe harta orașelor de top în educație”, transmite primarul Florin Florian.



























