Primarul Zalăului, Florin Florian, felicită echipa de robotică de la Colegiul API

Podium pentru elevii Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, la prima lor participare internațională într-o competiție de robotică!

 Din 74 de echipe participante din Europa, Asia, Africa și America, elevii sălăjeni au avut un parcurs remarcabil – locul 11 în calificări, accedere în semifinale și locul al treilea în Divizia Valens la ”FTC Istanbul Premier Event 2026”.
Echipa de robotică ”Brainstorms” a fost formată din Alexandru Man, Călin Nicoară, Sergiu Petrică, Alin Pop, Mara Pașca, Maria Bulgărean, Ruxandra Moldovan, Alexa Chiș și Ștefan Terheșiu, fiind îndrumată de prof. Alexandru Mureșan, mentor coordonator, ing. Leonard Bodnar, mentor tehnic, și studentul Eduard Stanciu, peer mentor.
Echipa de robotică a beneficiat de sprijin financiar din partea Primăriei Zalău și a Consiliului Județean Sălaj.
Felicit echipa de robotică Brainstorms a Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” pentru performanța excepțională obținută la FTC Istanbul Premier Event 2026, unde a câștigat Locul III într-o competiție internațională de prestigiu.
Prin muncă, inteligență și spirit de echipă, acești tineri au reprezentat cu cinste Zalăul și România. Felicitări elevilor, mentorilor, profesorilor și tuturor celor care le sunt alături!
Suntem mândri de voi! – a transmis primarul Zalăului, Florin Florian. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *