Primarul Florin Florian preocupat de stadiul lucrărilor la Autostrada Poarta Sălajului – Nușfalău

Stadiul lucrărilor la Autostrada Transilvania (A3), tronsonul Poarta Sălajului – Nușfalău, a fost tema discuțiilor dintre reprezentanții instituțiilor implicate, ai autorităților locale și ai constructorului, întâlnire la care a participat și primarul municipiului Zalău, Florin Florian, alături de primarul Comunei Crasna, Kovacs Istvan și de directorul OCPI Sălaj, Sergiu Panie.

În cadrul ședinței au fost analizate stadiul pregătirii lucrărilor, organizarea șantierelor, situația exproprierilor și pașii necesari pentru demararea investiției, astfel încât proiectul să avanseze conform graficului stabilit.
Realizarea acestui tronson reprezintă un obiectiv strategic pentru dezvoltarea județului și a municipiului Zalău, iar colaborarea dintre toate instituțiile implicate este esențială pentru desfășurarea lucrărilor în bune condiții și respectarea termenelor asumate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *