Sondaj CURS: AUR, pe primul loc în intenția de vot, urmat de PSD și PNL
AUR se situează pe primul loc în intențiile de vot pentru alegerile parlamentare, cu 34%, urmat de PSD (23%) și PNL (21%), potrivit unui sondaj CURS realizat la nivel național în a doua jumătate a lunii iulie. Pe de altă parte, doar unul din trei români este de acord cu alegerile anticipate (33%) și cu suspendarea președintelui Nicușor Dan (31%).

Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica viitoare, AUR ar obține 34% dintre voturile celor care declară că s-ar prezenta la urne, față de 32% în sondajul CURS din luna mai 2026.
PSD ocupă locul al doilea, cu 23% (față de 24% în mai), fiind urmat la numai două puncte procentuale de PNL, creditat cu 21% (față de 20% în mai). USR se situează pe poziția a patra, cu 9% (la fel ca în mai), la o distanță considerabilă de primele trei formațiuni.
UDMR este cotat cu 4%, SOS România cu 3%, iar PNRR-Piedone și Acțiunea Conservatoare – ACT ar obține câte 2%. Alte formațiuni cumulează, de asemenea, 2%.
AUR obține un avans de 16% față de scorul obținut la alegerile din 2024
Ca termen de comparație, la alegerile parlamentare din decembrie 2024, AUR obținuse 18,01% la Camera Deputaților, în timp ce PSD primise 21,96%, iar PNL 13,20%. Scorul actual din sondaj plasează astfel AUR cu aproximativ 16 puncte procentuale peste rezultatul său electoral din 2024.




























