Găinar din Zalău bătat după gratii pentru tâlhărie calificată

La data de 13 august a.c., în urma activităților desfășurate și a probatoriului administrat, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău au reținut pentru 24 de ore, unui bărbat de 32 de ani, din municipiul Zalău, cercetat într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În fapt, la data de 13 august a.c., în jurul orei 00.15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, de către administratorul unui magazin alimentar din municipiul Zalău, cu privire la faptul că o persoană de sex masculin ar fi sustras bunuri din interiorul magazinului.

La fața locului s-au deplasat polițiștii de ordine publică, persoana bănuită de comiterea faptei fiind identificată la scurt timp. În urma verificărilor, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 32 de ani, din municipiul Zalău.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în timp ce se afla în interiorul magazinului, bărbatul ar fi luat două sticle de prenadez, pe care le-ar fi introdus în buzunarele pantalonilor, după care s-ar fi deplasat către ieșirea din magazin, fără a achita produsele.

În momentul în care administratorul magazinului s-ar fi interpus în calea sa pentru a-l împiedica să părăsească magazinul, bărbatul l-ar fi împins, pentru a-și asigura scăparea.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj.

În cursul zilei de astăzi, 14 august a.c., bărbatul urmează să fie prezentat magistraților, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *