Primarul Comunei Bălan, Daniel Pop, apreciat public de Episcopul Sălajului Benedict
În Duminica a 11-a după Rusalii, 16 august 2026, zi în care Biserica Ortodoxă îi pomenește pe Sfinții Martiri Brâncoveni, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Gălpâia, Protopopiatul Zalău.
De la ora 10:00, în biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, în sobor de preoți și diaconi.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul psaltic de fete „ATOS”.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat că iertarea primită de la Dumnezeu îl cheamă pe om să intre el însuși în logica Evangheliei, prin recunoștință, prin renunțarea la dubla măsură și printr-o raportare dreaptă la cei din jur, indiferent de poziția lor.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Mihai Dobocan a mulțumit Preasfințitului Părinte Benedict pentru slujire, pentru cuvântul de învățătură și pentru binecuvântarea adusă comunității, oferindu-i, în semn de prețuire, o icoană.

Cu acest prilej, au fost acordate și distincții celor care s-au implicat în viața și lucrările parohiei. Părintele paroh Mihai Dobocan a primit Gramată de ctitor, iar primarul comunei Bălan, Daniel Pop, și membrii Consiliului Parohial au primit diplome de apreciere.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Benedict a săvârșit slujba de binecuvântare a capelei mortuare din Gălpâia, ridicată cu sprijinul Primăriei Comunei Bălan.




























