”Milogul” de Paști – Polițist din Sălaj surprins în flagrant

O filmare care dezvăluie fapte revoltătoare, ajunsă în posesia redacției noastre, arată fața nevăzută și rușinoasă a unui șef de poliție din județul Sălaj.

Este vorba despre imagini din care reiese cum șeful Secției de Poliție Rurală Nușfalău, Crișan Leontin Dorin, se duce la un punct de sacrificare al unei ferme de ovine să-și ia ”ca milogul” un miel de Paști – ba chiar a pretins organele și măruntaiele animalului, situație pe care martori de la fața locului o discută stupefiați de tupeul și lipsa totală de rușine a omului legii. Oamenii de la fermă s-au arătat profund dezgustați de atitudinea acestuia, comentând pe fundal că le-a fost rușine până și lor de gestul polițistului.

Vă invităm sa urmăriți înregistrarea, cu avertismentul că poate avea un impact emoțional puternic. În sensul că provoacă privitorului revoltă, indignare, persoanelor sensibile li se poate urca sângele la cap, iar celor cu simțul ridicolului mai dezvoltat li se poate face rușine că trăiesc într-o comunitate în care omul pus să apere legea este unul ca Crișan Leontin Dorin.

Vom avea o curiozitate mare și persistentă și vom urmări cazul până la capăt, în interesul publicului, să vedem ce măsuri se vor lua. Pentru că este vorba de Poliția Română, care ar trebui să ne apere de rele, de la care așteptăm conduită și profesionalism la cel mai înalt nivel. Iar noi descoperim aici apucături de cea mai joasă speță.

Accident grav provocat de Crișan Leontin la volanul mașinii Poliției – o colegă rănită care a refuzat sprijinul medical

Comportamentul controversat al comisarului Leontin Dorin Crișan nu este însă o noutate pentru comunitatea locală. Șeful de secție a mai fost protagonistul unor isprăvi nedemne. A fost implicat în două accidente rutiere chiar la volanul mașinii de serviciu.

În ianuarie 2023, Crișan Leontin Dorin a provocat un accident rutier grav chiar în localitatea Nușfalău, la intersecția spre Marghita, după ce nu a respectat indicatorul „Oprire” și a acroșat un autoturism condus de un tânăr de 19 ani.

În urma impactului, autospeciala Poliției s-a făcut praf, iar colega sa de pe scaunul din dreapta, agent șef adjunct A.B., s-a lovit grav la cap în urma exploziei airbag-ului, dovadă urmele consistente de sânge din mașina Poliției.

Un detaliu controversat al anchetei a fost faptul că polițista rănită a refuzat inițial pe proprie răspundere transportul la spital cu ambulanța SMURD, evitându-se astfel deschiderea automată a unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă pe numele șefului ei.

Câteva luni mai devreme, în septembrie 2022, Crișan Leontina a băgat în șanț autospeciala de Poliție, eveniment ce a ridicat serioase semne de întrebare cu privire la modul în care sunt utilizate bunurile instituției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *