Întâlnire importantă între administrația județeană și primarii sălăjeni

A avut loc, astăzi, o întâlnire de lucru cu primarii din județul Sălaj, dedicată unor modificări legislative care vor avea un impact direct asupra activității administrației publice locale.

Un prim subiect important a fost reprezentat de noile prevederi ale Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, intrat recent în vigoare. Am discutat despre principalele modificări și despre ceea ce presupune, în practică, aplicarea noilor reguli la nivelul autorităților administrației publice locale.
Un al doilea punct al întâlnirii a vizat procedura de atestare a inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ-teritoriale, în contextul noilor atribuții care revin instituțiilor prefectului.
Începând cu 1 iulie 2026, procedura presupune un circuit clar în relația dintre UAT, Instituția Prefectului și instituțiile care trebuie consultate. Proiectul de hotărâre și documentația aferentă sunt transmise Instituției Prefectului, care le înaintează spre consultare instituțiilor competente. Ulterior, în funcție de rezultatul verificărilor, este emis punctul de vedere necesar pentru continuarea procedurii.
Pentru administrațiile locale, este important ca documentațiile să fie pregătite corect și complet de la început. Sunt prevăzute și termene procedurale clare: maximum 60 de zile pentru emiterea punctului de vedere, iar, în procedura obișnuită, hotărârea consiliului local trebuie adoptată în termen de 45 de zile de la emiterea acestuia.
Am discutat, de asemenea, despre situațiile în care bunurile sunt deja înscrise în inventar și despre necesitatea actualizării acestuia atunci când apar modificări, completări sau bunuri care trebuie radiate.
Scopul întâlnirii a fost unul cât se poate de practic: să clarificăm procedurile, responsabilitățile și pașii care trebuie urmați, astfel încât noile prevederi să poată fi aplicate corect și fără blocaje administrative.

Implementarea unor schimbări legislative importante presupune, înainte de toate, comunicare și colaborare. Iar Instituția Prefectului rămâne deschisă dialogului cu autoritățile locale pentru clarificarea aspectelor care țin de aplicarea acestor noi reguli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *