VIDEO| Accident rutier grav pe Meseș

Un grav accident rutier a avut loc cu puțin timp în urmă pe Meseș, în apropiere de Zalău. În accident sunt implicate două autoturisme care sunt grav avariate.

La fața locului se află un echipaj de Poliție.

*Două evenimente rutiere succesive, cu pagube materiale, pe Meseș*

Astăzi, 18 septembrie a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Național 1F, în zona Meseș.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Zalău, care au constatat că, în aceeași zonă, s-au produs, succesiv, două evenimente rutiere, soldate cu pagube materiale.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat care conducea un autoturism pe Drumul Național 1F, din direcția Cluj-Napoca spre Zalău, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, care circula din sens opus.

La scurt timp, un alt autoturism, condus de un bărbat, care circula din direcția Zalău spre Cluj-Napoca, ar fi încetinit în apropierea primului eveniment rutier. În acel moment, o femeie care circula din sens opus ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu acesta.

În urma celor două evenimente rutiere nu au rezultat victime, fiind înregistrate doar pagube materiale.

Cei patru conducători auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *