Cristian Terheș în misiune specială a PE în Bosnia și Herțegovina
Europarlamentarul Cristian Terheș a participat la o misiune oficială a Parlamentului European în Bosnia și Herțegovina dedicată susținerii democrației și consolidării păcii în Balcanii de Vest.
Europarlamentarul conservator Cristian Terheș, membru al Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) și președinte al PNCR – Partidul National Conservator Roman, a participat, în perioada 26–28 octombrie 2026, într-o misiune oficială a Parlamentului European la Sarajevo, Bosnia și Herțegovina, în cadrul unei delegații a Comisiei speciale pentru Scutul european pentru democrație (EUDS).
Vizita a avut ca obiectiv evaluarea provocărilor cu care se confruntă instituțiile democratice din Bosnia și Herțegovina, identificarea amenințărilor la adresa proceselor electorale și a libertății de exprimare, precum și consolidarea cooperării europene pentru protejarea democrației împotriva ingerințelor externe și a amenințărilor hibride, cu risc de destabilizare a păcii în regiune.
Pe parcursul misiunii, delegația Parlamentului European a avut întrevederi cu reprezentanți ai autorităților din Bosnia și Herțegovina, ai comisiilor parlamentare și ai instituțiilor responsabile de integritatea democratică, precum și cu reprezentanți ai societății civile, ai presei, ai mediului academic și ai unor reprezentanțe diplomatice, cum ar fi Delegația Uniunii Europene, Ambasadele Regatului Unit, Franței, României, Norvegiei și Statelor Unite ale Americii.
Discuțiile au vizat o serie de teme esențiale pentru coeziunea societății și viitorul democrației în Bosnia și Herțegovina, printre care combaterea dezinformării, securitatea cibernetică, protejarea integrității alegerilor, influența platformelor digitale asupra dezbaterii publice și prevenirea ingerințelor străine în procesele democratice.
O atenție deosebită a fost acordată independenței justiției din țară, libertății presei, provocărilor generate de inteligența artificială și reformelor legislative necesare pentru întărirea instituțiilor democratice, precum și coeziunii sociale.
Europarlamentarul Cristian Terheș a purtat și o discuție bilaterală extinsă cu E.S. Anton Păcurețu, Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Bosnia și Herțegovina, în cadrul căreia au fost abordate modalitățile prin care România și Parlamentul European pot sprijini Bosnia și Herțegovina în procesul de integrare europeană.
România contribuie activ la menținerea păcii și stabilității în Bosnia și Herțegovina nu doar pe cale diplomatică, ci și prin participarea militarilor români la operația EUFOR ALTHEA, desfășurată sub egida Uniunii Europene. Mai mult, în perioada ianuarie 2025-ianuarie 2026, România a deținut comanda acestei operații militare, prin generalul-maior Florin-Marian Barbu, fapt ce evidențiază rolul important al României în asigurarea securității în regiunea Balcanilor de Vest. Surse multiple au lăudat europarlamentarului Terheș profesionalismul militarilor români prezenți în Bosnia și Herțegovina, aceștia fiind foarte apreciați atât de către autorități și localnici, cât și de către parteneri.
România are o contribuție istorică la menținerea păcii în Bosnia și Herțegovina, inclusiv prin sacrificiul militarilor săi. La 17 septembrie 1996, Remus Brânzan (29 de ani), primul militar român căzut la datorie într-un teatru de operații internațional după 1989, și-a pierdut viața în timpul unei misiuni NATO de menținere a păcii, în timp ce participa la lucrările de lărgire a coridorului Goražde. Sacrificiul său, comemorat și astăzi prin monumentele ridicate în Bosnia și Herțegovina, reprezintă o mărturie a angajamentului României pentru pacea și securitatea regiunii.
„La 30 de ani de la acel moment, România continuă să contribuie activ la stabilitatea Bosniei și Herțegovinei prin participarea la operația militară EUFOR ALTHEA. Memoria celor care și-au dat viața pentru pace ne obligă să susținem dialogul, reconcilierea și cooperarea dintre bosniaci, sârbi și croați, pentru ca tragediile trecutului să nu se mai repete”, a spus europarlamentarului Terheș.
De asemenea, europarlamentarul Terheș a avut discuții bilaterale cu oficiali ai Ambasadei SUA privind securitatea energetică a Bosniei și Herțegovinei și consolidarea cooperării dintre cele trei popoare constitutive ale țării: bosniacii, sârbii și croații.
O întrevedere importantă a avut loc la Comisia Electorală Centrală a Bosniei și Herțegovinei, unde europarlamentarilor le-a fost prezentat noul cadru legislativ electoral și procedurile de vot implementate la alegerile din 4 octombrie 2026, menite să prevină votul multiplu și să reducă riscul fraudelor electorale. Noile tehnologii implementate includ identificarea alegătorilor pentru a se evita votul multiplu de către aceeași persoană, utilizarea buletinelor de vot prevăzute cu coduri QR, pentru a nu putea fi multiplicate, precum și scanarea electronică a buletinelor după vot. Numărarea și verificarea voturilor combină procedurile manuale cu cele electronice, permițând transmiterea și centralizarea mai rapidă a rezultatelor electorale.
O altă întrevedere a avut loc la Ministerul Afacerilor Externe, unde s-a discutat despre provocările regionale și riscurile la adresa securității Bosniei și Herțegovinei și a întregii regiuni a Balcanilor de Vest. A urmat apoi o întâlnire la Ministerul Justiției, unde au fost abordate stadiul reformelor legislative din domeniul justiției, precum și necesitatea adoptării a două acte normative privind organizarea sistemului judiciar.
O întrevedere aprofundată a avut loc la Ministerul Securității, unde discuțiile s-au concentrat asupra cooperării interinstituționale cu partenerii europeni și asupra principalelor amenințări la adresa securității, fiind evidențiate operațiuni de destabilizare ce au avut ca protagoniști operativi ruși.
Un exemplu relevant îl reprezintă descoperirea unor tabere de instruire din Republica Srpska, unde cetățeni din Republica Moldova au fost pregătiți de instructori ruși pentru activități paramilitare și acțiuni de sabotaj și destabilizare, inclusiv tactici de gherilă urbană. Mai mulți cetățeni moldoveni au fost condamnați deja în Republica Moldova pentru participarea la asemenea activități subversive, cazul fiind documentat în investigații jurnalistice internaționale, inclusiv de publicația americană NY Times. Aceste cazuri evidențiază riscurile generate de ingerințele externe și de exploatarea vulnerabilităților regionale în scopul destabilizării unor state europene.
„Pacea, stabilitatea și viitorul european al Bosniei și Herțegovinei depind în mod fundamental de cooperarea, dialogul și respectul reciproc dintre cele trei popoare constitutive: bosniacii (majoritar musulmani), sârbii (majoritar ortodocși) și croații (majoritar catolici). Istoria acestei regiuni ne arată cât de fragile pot deveni pacea și democrația atunci când diferențele etnice, religioase sau politice sunt transformate în motive de confruntare și diviziune, mai ales dacă sunt instigate din exterior.
Pacea durabilă nu poate fi asigurată doar din exterior, ci trebuie construită și consolidată din interior prin dialog, consens și respectarea drepturilor și identității fiecărui popor constitutiv.
Uniunea Europeană trebuie să sprijine cooperarea dintre bosniaci, sârbi și croați, respectând echilibrul instituțional, egalitatea în drepturi și particularitățile istorice ale Bosniei și Herțegovinei. Numai prin reconciliere, încredere reciprocă și responsabilitate comună poate fi garantată o pace durabilă.
De asemenea, orice abordare europeană în raport cu Bosnia și Herțegovina trebuie să țină cont de particularitățile etnice și religioase ale celor trei popoare, fiecare având propriile sensibilități. O Bosnie și Herțegovină stabilă, în care cele trei popoare conviețuiesc și cooperează în pace, reprezintă nu doar o condiție pentru viitorul european al acestei țări, ci și o contribuție esențială pentru securitatea întregii regiuni a Balcanilor de Vest și a Europei.
Am fost plăcut surprins să aud multe cuvinte de laudă la adresa diplomaților și militarilor români din Bosnia și Herțegovina, motiv pentru care le mulțumesc pentru profesionalism și serviciul în slujba țării”, a concluzionat europarlamentarul Cristian Terheș.
Misiunea Parlamentului European a reprezentat o oportunitate de aprofundare a dialogului cu Bosnia și Herțegovina în contextul parcursului său european și al consolidării stabilității democratice în regiunea Balcanilor de Vest, o zonă de importanță strategică pentru securitatea și viitorul Europei, inclusiv securitatea României.
Delegația Parlamentului European a fost condusă de europarlamentara Nathalie Loiseau (Renew Europe, Franța) și i-a inclus pe europarlamentarii Mika Aaltola (PPE, Finlanda), Ana Catarina Mendes (S&D, Portugalia) și Cristian Terheș (ECR, România).
Prin participarea europarlamentarului Cristian Terheș la misiunea oficială în Bosnia și Herțegovina, Partidul Național Conservator Român (PNCR) își reafirmă angajamentul de a consolida poziția diplomatică a României, de a promova interesele naționale și de a întări relațiile cu partenerii internaționali, contribuind la pacea și securitatea regională, pentru o Românie puternică, sigură și prosperă.
Biroul de presă al
Europarlamentarului Cristian Terheș























