Guvernul României obligat de CCR să majoreze pensiile cu 40 %, lege declarată constituțională

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat miercuri, după decizia CCR privind majorarea cu 40% a pensiilor, că o decizie în acest sens ar însemna un efort bugetar de 138 de miliarde de lei pe an, sumă despre care a afirmat că este „greu de suportat”.


„Așteptăm motivarea CCR, aș dori să fac câteva clarificări cu privire la cum s-a ajuns la această decizie a CCR. Există o lege – 127, prin care pensiile ar fi ajuns să crească cu 40 la sută de la 1 septembrie. Pentru asta ar fi însemnat ca în momentul intrării în vigoare și publicării în Monitorul Oficial a acestei legi, adică în iulie 2019, să înceapă actualizarea tuturor pensiilor, astfel încât să urmeze procesul de recalculare.

Pentru asta ar fi fost nevoie de un ordin de ministru într-o guvernare PSD. Ceea ce nu s-a întâmplat.

Practic, aveam o lege în vigoare pentru care nimeni din PSD nu a umblat pentru a începe procesul de recalculare a pensiilor. Mai mult decât atât, efortul bugetar pentru aplicarea acestei legi este unul de aproximativ 138 de miliarde de lei pe an, ceea ce, în momentul de față este greu de suportat de către bugetul statului.

Când vorbim de pensii, cel mai important de garantarea de plată a lor, și nu mai puțin important este să avem echitate și contributivitate”, a declarat Raluca Turcan.


Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, miercuri, sesizarea Guvernului cu privire la legea care prevede majorarea cu 40% a punctului de pensie, stabilind că actul normativ este constituţional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *