Șeful Poliției Sălăjene, Marius Stupar se vaccinează antiCOVID și îndeamnă pe toată lumea să o facă
Vineri, 15 ianuarie, începe a doua etapă de vaccinare, parte din campania națională de vaccinare împotriva COVID-19. Dacă mai mulți lideri de stat și partide , printre care și președintele Klaus Iohannis, au anunțat că se vor vaccina public, și lideri de instituții din Sălaj declară că se vor vaccina.
Prefectul Țurcaș se vaccinează în public pentru a da un semnal pozitiv întregii comunități
„În această etapă a doua de vaccinare sunt cuprinse mai multe instituții publice, printre care și Instituția Prefectului. Personal am pledat și voi pleda pentru vaccinare și voi face acest lucru în mod public la momentul în care prevede strategia de vaccinare”, a declarat prefectul Țurcaș.
Contactat de reporterii Monitorul de Sălaj, comandantul IPJ Sălaj – Marius Stupar a declarat și el că este total de acord să se vaccineze și că susține campania de vaccinare. Comisarul șef de poliție Stupar consideră că vaccinarea este cea mai importantă măsură pentru a reveni la normalitate și îndeamnă pe toată lumea, polițiști și cetățeni să se vaccineze.
„Categoric sunt de acord cu vaccinarea și mă voi vaccina la momentul prevăzut în strategia de vaccinare. Chiar dacă vaccinarea este opțional și nu este obligatorie, eu recomand atât colegilor mei, cât și cetățenilor. Consider că este o modalitate principală de a stopa pandemia și de a reveni cu toții la o viață normală”, ne-a declarat șeful Poliției Sălăjene, comandantul Marius Stupar.
Clujeanul Marius Stupar – șeful IPJ Sălaj, cel care a preluat conducerea poliției sălăjene după plecarea lui Mihăilă Florin, a fost împuternicit ca inspector șef de minsitrul Marcel Vela. Marius este un profesionist desăvârșit, a condus mai multe structuri din cadrul IPJ Cluj cum ar fi Serviciul Rutier Cluj sau Biroul de Poliție de pe Autostrada A3 Turda – Brașov.
Comisarul şef de poliție Marius Stupar are un CV bogat, a absolvit două facultăți și are două mastere, unul în drept și unul în științe juridice. Cu un parcurs profesional corect, Marius Stupar a urcat ierarhic treaptă cu treaptă. A fost un simplu agent de poliție în Cluj, după care prin rezultate foarte bune a urcat în structurile de conducere ale IPJ Cluj. În anul 2002 Stupar a intrat în rândul ofițerilor, iar din anul 2010 a ocupat doar funcții de conducere în IPJ Cluj.
Odată cu venirea lui Stupar la IPJ Sălaj, parcă lucrurile au început să se schimbe în bine. Se observă o mai mare aplecare pe problemele cotidiene, polițiștii sunt mai implicați, iar domeniul infracțional a scăzut. Pandemia la nivelul județului Sălaj a fost gestionată aproape la perfecție de echipa managerială de la IPJ Sălaj în frunte cu inspectorul șef Marius Stupar. A dovedit că este un manager și un organizator bun, a ferit instituția de scandaluri, dar nu a tolerat niciodată derapajele și a sancționat polițiștii care au încălcat regulamentele sau legile.
2020 – prezent împuternicit inspector șef IPJ Sălaj
2013 – 2020 Șef Birou I.G.P.R.-Biroul de poliție A3 Turda-Borș
2012-2013 Şef Serviciu – I. P. J. CLUJ-Serviciul Rutier
2010 – 2012 Șef Birou – I. P. J. CLUJ-Biroul Rutier pentru Autostrada Transilvania
2002 –2010 Ofițer specialist – I. P. J. CLUJ-Serviciul Rutier
1995 – 2002 Agent de poliție-Poliția Municipiului Cluj Napoca-Biroul Rutier
1992 – 1995 Instructor auto – M.A.P.N. Turda
Educare şi formare
2009 – 2010 Masterat – Drept – Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiș” Arad – Facultatea de Științe Juridice
2006 – 2009 Facultatea de Științe Umanistice, Politice și Administrative- Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiș” Arad
2004-2005 Masterat – Științe Administrative – Universitatea ,, Babeș-Bolyai” Cluj Napoca
2004 Studii Postuniversitare-Metode moderne de management financiar-bancar în cadrul societăților comerciale și instituțiilor publice la Universitatea ,, Babeș-Bolyai” Cluj Napoca-Facultatea de Științe Economice
1996-2000 Universitatea ,, Babeș-Bolyai” Cluj Napoca-Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică
1995 Școala de subofițeri “Nicolae Golescu” Slatina