Robert Szilagyi, vicepreședinte CJ Sălaj: „Suntem mândri că am devenit un model de succes privind gestionarea deșeurilor”
După ce Consiliul Județean Sălaj a reușit să implementeze cu succes megaproiectul de 35 de milioane de euro, proiect ce a constat în realizarea unui sistem integrat de management al deșeurilor, șefii județului Brașov au venit la noi în județ să „fure meserie”.
Proiectul a fost implementat în mandatul anterior, 2016-2020, pe vremea când CJ Sălaj era condus de Tiberiu Marc și Robert Szilagyi. Vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj, Robert Szilagyi, cel care coordonează direcția de investiții și cel care a muncit la succesul acestui proiect, a primit delegația de la Consiliul Județean Brașov și le-a prezentat toate detaliile despre proiect.
„Astăzi am salutat delegația Consiliului Județean Brașov căreia i-am prezentat Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor, deoarece Sălajul a devenit un exemplu de bune practici la nivel național.Colegii din Brașov sunt interesați să construiască și ei un sistem de management al deșeurilor în județul lor, așa că le-am pus la dispoziție experiența noastră în implementarea investiției de 35 milioane euro din mandatul anterior.Am subliniat faptul că gestionarea deșeurilor în județul Sălaj constă nu doar într-o groapă de gunoi, ci într-un sistem integrat de management, începând de la tratarea mecanico-biologică a gunoaielor, procesare, selectare, unitate de fabricare a compostului, transformarea și tratarea levigatului. Ne mândrim cu această investiție deoarece suntem printre puținele județe din țară unde funcționează acest sistem integrat al deșeurilor.Le-am adus în atenție colegilor asupra dificultăților implementării unui astfel de proiect dar și problemele birocratice de care ne-am bătut.Le urez succes colegilor de la Consiliului Judetean Brașov în implementarea proiectului lor prinvind gestionarea deșeurilor”, a transmis după întâlnire, vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj, Robert Szilagyi.