Abator modern inaugurat de Asociația OVIS Sălaj în Meseșenii de Jos
Președintele Asociației OVIS Sălaj, ing. Țap Nicolae, a inaugurat astăzi în localitatea Meseșenii de Jos, unul dintre cele mai moderne abatoare de ovine din regiune, o fermă cu o capacitate de circa 4.000 de capete și un depozit de lână. Investiția se ridică ca circa 100.000 euro.
La eveniment au participat vicepreședintele ANSVSA, dr. Ioan Oleleu, directorul executiv al DSVSA Sălaj, dr. Mircea Martin, deputatul Florian Neaga, președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, primarul Zalăului Ionel Ciunt, subprefectul Florin Florian, primarul Comunei Meseșenii de Jos, Borgdan Bercean, primarul Comunei Treznea, Cristian Oros, reprezentanți ai autorităților locale și județene, fermieri, crescători de animale și oameni de afaceri.
Asociați OVIS Sălaj are peste 300 de membri crescători de oi cu un efectiv de circa 100.000 de capete.
Inaugurarea investiției a fost urmată de o vizitare a fluxului tehnologic, untatea fiind dotată cu cele mai moderne tehnologii.
La finalul întâlnirii, Asociația OVIS Sălaj i-a oferit vicepreședintelui ANSVSA, Ioan Oleleu, o diplomă de excelență în semn de apreciere pentru sprijinul oferit în realizarea investiției.