Accident feroviar! Un tren a lovit o mașină în Benesat

Sâmbătă seara, la ora 20.55, pompierii Gărzii Cehu Silvaniei au fost solicitați să intervină la un accident feroviar între o garnitură de tren și un autoturism, în localitatea Benesat. În accident a fost implicat un tren de călători care transporta 10 persoane, din fericire nici unul dintre călători nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Cele 4 persoane din autoturism care au fost găsite neîncarcerate și conștiente au fost evaluate medical la fața locului de către echipajele medicale, fără a fi necesar transportul acestora la spital.


Poliția a transmis că: Sâmbătă, 2 martie a.c., la ora 20.52, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj Napoca – Biroul Județean de Poliție Transporturi Sălaj – Postul de Poliție T.F. Jibou au fost sesizați în urma unui apel primit prin 112 cu privire la faptul că, pe drumul județean 108 A, la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea sălăjeană Benesat, trenul Regio 4049 care circula pe relația Jibou – Baia Mare a acroșat un autoturism.

Polițiștii sălăjeni de la transporturi s-au deplasat la fața locului și au constatat că, o femeie de 56 de ani, din municipiul Baia Mare, județul Maramureș, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi respectat semnificația indicatoarelor rutiere aflate la trecerea la nivel cu calea ferată semnalizată corespunzător, respectiv „Trecere la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere” și „Oprire”, autoturismul fiind acroșat de tren.

În urma accidentului feroviar, nu au rezultat victime.

Atât conducătoarea autoturismului, cât și mecanicul de locomotivă au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.

Cercetările în cauză sunt continuate de polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj Napoca – Biroul Județean de Poliție Transporturi Sălaj – Postul de Poliție T.F. Jibou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *