Accident mortal în Camăr. Tânăr de 31 de ani a decedat după ce a intrat într-un cap de pod

La data de 10 noiembrie a.c., la ora 00.36, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Camăr.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii Formațiunii Rutiere din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei, iar din primele verificări efectuate au constatat că, un bărbat de 31 de ani, din localitatea Balc, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Ip – Camăr, în împrejurări care urmează a fi stabilite din cercetări, într-o curbă la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând într-un cap de pod.

În urma impactului, conducătorul autotrusimului a suferit leziuni grave, iar în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical aflat la fața locului, acesta a decedat.

Totodată, un alt tânăr, de 20 de ani, pasager în autoturism, a suferit leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la o unitate medicală.

Cadavrul bărbatului de 31 de ani a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Sălaj, pentru efectuarea necropsiei.

Polițiștii Formațiunii Rutiere din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *