Accident rutier cu o victima în localitatea Hereclean
La data de 25 iunie a.c., în jurul orei 11.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați în urma unui apel 112 cu privire la faptul că, în localitatea Hereclean, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un buldoexcavator și o motocicletă.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate au constatat că, un tânăr de 30 de ani, din municipiul Zalău, în timp ce conducea un buldoexcavatorul pe direcția Panic – Hereclean, la efectuarea virajului spre stânga a intrat în coliziune laterală cu o motocicletă condusă de un bărbat de 33 de ani, din Polonia.
În urma impactului, conducătorul motocicletei a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la o unitate medicală.
Atât motociclistul, cât și conducătorul buldoexcavatorului au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.





















