Accident rutier în Ciumărna
Astăzi, în jurul orei 15.10, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe drumul național 1F, în localitatea Ciumărna.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Serviciului Rutier, care au constatat faptul că un ansamblu de vehicule format din camion și semiremorcă, condus de un bărbat de 56 de ani, din municipiul Călărași, județul Călărași, în timp ce se deplasa pe drumul național 1F, în localitatea Ciumărna, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din municipiul Satu Mare, județul Satu Mare, care circula din sens opus.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative .
În urma coliziunii, conducătorul autoturismului a suferit leziuni fizice, fiind transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale .
Cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier .



















