Accident rutier mortal în localitatea Căpâlna
La data de 4 august a.c., la ora 13.05, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că, în localitatea sălăjeană Căpâlna, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule.
Polițiștii Formațiunii Rutiere din cadrul Poliției Orașului Jibou s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări au stabilit că, un bărbat de 61 de ani, din municipiul Bistrița, județul Bistrița Năsăud, în timp ce conducea un autoturism prin localitatea Căpâlna, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și semiremorcă, condus de un tânăr de 21 de ani, din localitatea Cerbu, județul Botoșani.
În urma impactului, conducătorul autoturismului a decedat, iar o femeie de 57 de ani, pasageră în autoturism, a suferit leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la o unitate medicală.
Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii rutier continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.