Accident rutier pe DN1H în localitatea Popeni spre Jibou
La data de 20 noiembrie a.c., la ora 15.34, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că, în localitatea Popeni, a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicat un singur autoturism.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din verificările efectuate au stabilit că, un tânăr, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Popeni – Jibou, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, iar într-o curbă s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Evenimentul rutier a fost unul fără victime, rezultând doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.