Acţiune a poliţiştilor din Jibou şi Şimleu Silvaniei
Poliţiştii din Jibou şi Şimleu Silvaniei au desfăşurat în perioada 29 aprilie-2 mai, în zonele de competenţă, acţiuni pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale, menţinerea ordinii şi liniştii publice, dar şi pentru siguranţa traficului rutier. 17 infracţiuni au fost constatate.
Timp de patru zile, poliţiştii din Jibou şi Şimleu Silvaniei, împreună cu colegii lor de la Secţiile de Poliţie Rurală Crasna, Jibou, Nușfalău și Sărmășag au desfăşurat activităţi pe două paliere: unul a fost cel de prevenire şi descurajare, iar cel de-al doilea a fost de combatere a faptelor antisociale şi de impunere a legii.
Au fost legitimate 230 de persoane, fiind verificate 117 autovehicule.
Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 189 de sancţiuni, dintre care 166 la regimul circulaţiei rutiere, opt la Legea 61/1991 pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, iar diferenţa au fost aplicate la alte acte normative.
Valoarea totală a sancţiunilor este de 79705 lei.
De asemenea, au fost reţinute 23 de permise de conducere (şapte pentru nerespectarea regimului legal de viteză, şase pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, patru pentru depăşire neregulamentară etc.).
Totodată, au fost retrase şi opt certificate de înmatriculare.
În cadrul acţiunilor, poliţiştii au constatat 17 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, dintre care patru de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive, patru de conducere fără permis, trei de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, iar diferenţa au făcut obiectul altor fapte la regimul circulaţiei rutiere.
La activităţi au participat jandarmi şi specialişti din cadrul Registrului Auto Român.
Acţiunile poliţiştilor vor continua şi în perioada următoare.