Acțiune amplă a Poliţiei pentru ordine și siguranță publică

Vineri, 16 februarie a.c., în intervalul orar 07.30 – 11.00, respectiv 23.00 – 03.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău, împreună cu cei ai Secției nr. 1 Poliție Rurală Zalău, alături de jandarmii sălăjeni, au desfășurat o acțiune în municipiul Zalău și pe raza de competență a secției, pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prevenirea și descurajarea faptelor de natură penală și contravențională, reducerea riscului rutier și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și pentru creșterea vizibilității elementului polițienesc în mediul stradal.

În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat 521 de persoane, au verificat 321 de autovehicule, au efectuat 127 de testări pentru depistarea consumului de alcool și au verificat 19 societăți comerciale.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat, în total, 242 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 42.995 de lei, au reținut cinci permise de conducere și șase certificate de înmatriculare și au identificat 11 autori de infracțiuni în dosare penale rămase inițial cu autori necunoscuți.

Polițiștii sălăjeni vor desfășura astfel de acțiuni și în perioada următoare, în cooperare cu alte structuri de aplicare a legii, pentru prevenirea și descurajarea faptelor infracționale, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, fluidizarea traficului rutier și combaterea infracționalității stradale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *