Acțiune de forță desfășurată de polițiștii rutieri, la nivelul județului Sălaj

În perioada 16-17 aprilie a.c., 42 de polițiști rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au acționat pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Printre obiectivele acțiunii s-a numărat și verificarea respectării de către conducătorii de autovehicule a legislației în vigoare privind siguranța pe drumurile publice.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 289 sancțiuni contravenționale.

Polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 29 permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză, conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dar și pentru depășire neregulamentară.

Totodată, a fost constatate 7 infracţiuni dintre care 4 la regimul circulației rutiere.

Precizăm că principalul obiectiv al acestei acțiuni a fost acela de a asigura un climat de siguranță pe drumurile publice.

Exemple:

La data de 15 aprilie a.c., ora 20.30, polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic un bărbat de 54 de ani, din orașul Cehu Silvaniei, care conducea un autoturism prin localitatea Sâncraiul Almașului.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

O zi mai târziu, polițiștii din cadrul Poliției Cehu Silvaniei, au depistat în trafic pe Drumul Județean 196, în localitatea Horoatu Cehului, un bărbat din Cehu Silvaniei, care conducea un autoturism, iar în urma verificărilor au constatat faptul că era neînmatriculat.

În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice au unui autovehicul fără permis de conducere, respeciv pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *