Activități ale polițiștilor Secției 1 Poliție Rurală Zalău, sub coordonarea insp. Cozac Ioana

La data de 17 noiembrie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Zalău au desfășurat o acțiune în zona de competență pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea riscului rutier și descoperirea autorilor în dosarele penale.

În activități au fost cooptați 15 polițiști din cadrul secției și 2 specialiști ai Registrului Auto Român- Sălaj.

Pentru abaterile constatate polițiștii au aplicat 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.440 lei, au reținut 4 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.

În urma investigațiilor întreprinse, polițiștii au identificat persoanele bănuite de comiterea unor infracțiuni în 6 dosare penale, rămase inițial cu autori necunoscuți, astfel:

* În perioada 9-12 octombrie a.c., din curtea unei locuințe din localitatea Verveghiu, comuna Dobrin, persoane necunoscute inițial au sustras o motocoasă.

În urma investigațiilor, polițiștii Postului de Poliție Dobrin au identificat persoana bănuită de comiterea faptei. Este vorba de un bărbat, de 40 de ani, din comuna Dobrin.

Prejudiciul a fost recuperat și predat persoanei vătămate, iar polițiștii continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.

* Într-un dosar de tăiere ilegală și furt de arbori, aflat în lucru la Postul de Poliție Hereclean, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei.

Este vorba de un bărbat, de 36 de ani, din comuna Buciumi, care la data de 17 octombire a.c., ar fi tăiat fără drept și sustras 11 arbori din cantonul silvic nr.2 Valea Pomilor, pe care i-a vândut unei femei din comuna Hereclean, cauzând un prejudiciu de 2.053 de lei.

* Polițiștii Postului de Poliție Meseșenii de Jos au efectuat cercetări într-un dosar privind comiterea infracțiunilor de profanarea de morminte și furt, constând în aceea că, la data de 29 octombrie 2020, persoane necunoscute inițial s-au deplasat în incinta cimitirului reformat din localitatea Meseșenii de Jos de unde au scos un un stâlp funerar (cruce din lemn), pe care l-au sustras.

În urma investigațiilor, ieri, 17 noiembrie, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat, de 26 de ani, din comuna Meseșenii de Jos.

În cauză se continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente, în vederea finalizării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale.

* De asemenea, la data de 21 septembrie a.c., un bărbat din comuna Meseșenii de Jos a depus a plângere la polițiștii din comună cu privire la faptul că, în perioada 20-21 septembrie, persoane necunoscute au distrus două lacăte ce reprezentau sistemul de închidere al porții de acces în imobilul său, din localitatea Aghireș.

La data de 17 noiembire, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei de distrugere ca fiind o femeie, de 56 de ani, din comuna Meseșenii de Jos.

* La data de 11 noiembrie a.c., polițiștii Postului de Poliție Meseșenii de Jos au fost sesizați de o femeie din comună, cu privire la faptul că, persoane necunoscute au pătruns fără drept într-o anexă aparținând de imobilul său situat în localitatea Meseșenii de Jos, de unde au sustras o bicicletă, o sanie, două topoare și 4 litri de benzină.

În urma investigațiilor întreprinse, la data de 17 noiembrie, polițiștii au identificat persoanele bănuite de comiterea faptei ca fiind 4 tineri din comună, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

* Totodată, la data de 17 noiembrie a.c., polițiștii Postului de Poliție Hereclean au identificat persoana bănuită de furtul unui telefon mobil comis la data de 27 august a.c., dintr-un autoturism parcat în comuna Hereclean.

Este vorba de o femeie, de 24 de ani, din municipiul Carei, județul Satu Mare.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.

De asemenea, în cadrul acțiunii polițiștii au soluționat 17 dosare penale aflate în lucru, care urmează să fie înaintate unităților de parchet competente, cu propuneri legale.

Acțiunile polițiștilor au ca scop asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, protejarea proprietății publice și private, prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură antisocială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *