Acumularea Vârșolț, rol vital pentru județul Sălaj
Amplasată pe râul Crasna, în județul Sălaj, la 96 de kilometri de frontiera cu Ungaria, amenajarea hidrotehnică Vârşolţ contribuie în mod esențial la îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei din zonă, protejând-o în cazul producerii unor inundații.
În același timp, ea reprezintă principala sursă de alimentare cu apă pentru localitățile din județul Sălaj.
Dincolo de rolurile sale vitale pentru comunitate, acumularea Vârșolț este un loc deosebit, unde natura fascinează prin simplitatea ei.
Acumularea Vârşolţ este exploatată în siguranță de către specialiștii noștri din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Sălaj.