Alertă: Peste 720 kg de miere contaminată confiscată de inspectorii DSVSA Sălaj
Controalele oficiale realizate de inspectorii DSVSA Sălaj au adus la suprafață o cantitate imensă de miere contaminată cu antibiotice și alți contaminanți.
În cursul lunii august, inspectorii DSVSA Sălaj au efectuat mai multe controale oficiale privind calitatea mierii, astfel că la două stupine private din comuna Hereclean s-a descoperit o cantitate de 724 de kilograme de miere de albină contaminată cu antibiotice și alți contaminanți.
La o stupină privată a fost găsită cantitatea de 700 kg miere de albină contaminată, iar la cea de a doua stupină privată s-a găsit cantitatea de 24 kg de miere de albină contaminată.
În urma controlului oficial realizat, inspectorii DSVSA Sălaj au dispus ca mierea contaminată să fie confiscată și distrusă conform legislației în vigoare.