Alexandru Rafila anunţă că până la sărbătorile de Paște, România iese din pandemie
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că în perioada următoare se vor ridica o parte din restricții, iar până la Paște, ar putea să fie ridicate toate interdicțiile adoptate de autorități în timpul pandemiei de coronavirus.
„Nu-mi place să fac astfel de predicții, dar cred că până la sărbătorile de Paște vom avea o viață aproximativ normală, ca să spun aşa, poate cu anumite recomandări legate de utilizarea măștii în interior, în spaţiile aglomerate mai ales”, a declarat Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătăţii a declarat luni că nu există momentan motiv pentru a se renunţa la izolarea persoanelor care sunt infectate cu noul coronavirus şi au simptome.
„Trebuie să stea în izolare. Şi dacă este bolnav de gripă, este bine să stea în izolare. (…) Discutăm de două lucruri diferite: una este gravitatea bolii, gravitatea evoluţiei şi altceva este izolare. La orice fel de viroză, este bine să stai câteva zile în izolare, încât să nu îţi îmbolnăveşti colegii, familia şi aşa mai departe. Nu avem de ce să renunţăm la izolarea persoanelor care sunt infectate şi au simptome”, a explicat ministrul Sănătăţii.
Organizația Mondială a Sănătății avertizează: Un nou val Omicron ameninţă estul Europei
Un nou val de infecții Omicron se îndreaptă spre Estul Europei, avertizează Organizația Mondială a Sănătății (OMS), potrivit Reuters. În ultimele două săptămâni, în țări precum Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Rusia și Ucraina s-a dublat.
Un nou val de infecții cauzate de varianta Omicron a coronavirusului se îndreaptă spre estul Europei, a anunțat marți Organizația Mondială a Sănătății, îndemnând autoritățile să grăbească vaccinarea.
În ultimele două săptămâni, cazurile de COVID-19 au crescut mai mult de două ori în Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Rusia și Ucraina, a declarat directorul regional al OMS pentru Europa, Hans Kluge.
Declarația vine într-un moment în care mai multe țări europene, inclusiv Cehia și Polonia, au sugerat că luna viitoare vor relaxa restricțiile privind COVID-19 dacă numărul zilnic de infecții continuă să scadă.
Cu toate acestea, OMS a subliniat necesitatea continuă a unor măsuri precum testarea rapidă și purtarea măștii, precizând că peste 165 de milioane de cazuri COVID-19 au fost înregistrate până în prezent în regiunea europeană a OMS, cu 25.000 de decese în ultima săptămână.
„În fața valului Omicron și cu Delta încă circulând pe scară largă în Est, această situație este îngrijorătoare și nu este momentul să renunțăm la măsurile despre care știm că funcționează în reducerea răspândirii COVID-19″, a declarat Kluge.
De asemenea, el a făcut apel la guverne să examineze motivele locale pentru ratele scăzute de vaccinare.
Mai puțin de 40% dintre persoanele cu vârsta de peste 60 de ani din Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Kârgâzstan, Ucraina și Uzbekistan au finalizat seria de vaccinuri COVID-19, a spus el.