Aproape 42 la sută din posturile de polițiști din Sălaj sunt vacante
Siguranța și ordinea publică în județul Sălaj, județul natal al actualului ministru de Interne, Lucian Bode, are de suferit de pe urma unui deficit acut de personal în rândul lucrătorilor din Poliție.
Sunt situații critice în care Posturi de Poliție din anumite comune au lacătul pus pentru că nu este nici un polițist angajat, sau cazuri în care la un Post de Poliție lucrează un singur polițist. Cazurile de furt, dar și cele de violență au început să i-a o amploare tot mai mare după ce pandemia COVID-19 a intrat în „pauză de vară” așa cum spunea președintele Iohannis.
Ministrul Lucian Bode a promis că va demara mai multe concursuri atât pentru a facilita intrarea în Poliție, cât și concursuri pentru funcțiile de conducere, pentru a pune stop numirilor „politice” – interimate.
În tot Sălajul există 57 de posturi de poliție unde sunt încadrați 101 polițiști, potrivit informațiilor furnizate pentru Graiul Sălajului de Maria Cristea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Sălaj.
Deficitul de personal în secțiile de poliție a ajuns acum la 41,6 la sută, la nivel județean, însă sunt comune care nu mai au deloc agenți de poliție. Cel mai mare deficit de personal se înregistrează la secțiile rurale din comunele mari cum sunt Ileanda, Crasna, Sărmășag, Sînmihaiu Almașului.