Autostrada Nădășelu-Zimbor va fi gata abia în 2025
Lucrările la tronsonul Nădășelu-Zimbor, cu o distanță de 30 km, urmează să fie încheiate la un nou termen avansat de autorități. Inițial, lotul urma să fie deschis în 2024.
Termenul de finalizare a lucrărilor pe tronsonul Nădășelu – Zimbor (30 km) din Autostrada Transilvania a fost prelungit până în aprilie 2025, conform graficului de execuție actualizat, potrivit economica.net
De asemenea, stadiul fizic al lucrărilor pe acest contract a ajuns la 47,24% în decembrie 2022, conform celor mai recente date de pe site-ul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Prelungirea termenului de execuție ar fi cauzată de problemele întâmpinate de constructor în teren, precum alunecări, păduri și cimitir. Acestea ar fi determinat reproiectarea unor secțiuni, inclusiv propunerea construirii unui tunel, potrivit pasionaților de infrastructură.
Contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului Nădășelu – Zimbor a fost semnat în decembrie 2020 in mandatul ministrului Lucian Bode, cu asocierea Spedition UMB – Tehnostrade – Electromontaj.
Ordinul de începere a proiectării a fost dat pe 25 ianuarie 2021.
Inițial, contractul prevedea 12 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție.
Valoarea de semnare a contractului este de 1,39 de miliarde de lei, aceasta fiind majorată anul trecut cu 235 de milioane de lei.