Autostrada Transilvania – lotul Zimbor-Poarta Sălajului, gata abia la finalul anului 2026
Amintirile ne chinuiesc, amintirile ne răscolesc… pe Autostrada Transilvania. Ne gândim cu jind la vremurile demult apuse, din 2021 și început de 2022, când cei de la UMB mutau, la propriu, dealurile transilvănene de pe A3 Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului.
Din acea mobilizare exemplară a rămas doar o palidă umbră, antreprenorul fiind concentrat pe A7 Buzău-Focșani, așa cum bine știți. Prin 2021 visam să circulăm în 2023, cel târziu în 2024. Dar acum ne luăm adio inclusiv de la 2025, sperând să ne încadrăm în jalonul PNRR, 2026.
Argumentele sunt simple și evidente. CNAIR a extins, a treia oară dacă am numărat noi bine, termenele de finalizare în 28.07.2026 pentru Nădășelu-Zimbor, respectiv 14.12.2026 pe Zimbor-Poarta Sălajului, conform ultimului grafic de execuție aprobat și raportat public.
De ce le-a extins? Pe scurt, fiindcă nu și-a făcut treaba. Licitația pentru viaductele suplimentare pe traseul modificat de alunecările de teren s-a finalizat cu vreo doi ani de întârziere, acordul de mediu s-a revizuit în pas de melc, suprafețele forestiere nu sunt eliberate în totalitate, iar nodul Românași de la capătul din nord nu are încă un constructor.
Chiar și în aceste condiții, lotul Zimbor-Poarta Sălajului ar putea fi deschis în 2025 dacă oficialii CNAIR închid în următoarele luni licitația nodului Românași fără de care tronsonul este muzeu. Și, evident, dacă cei de la UMB decid să își apere blazonul și aduc niște forțe suplimentare ca să dea gata autostrada. În caz contrar, toate șansele să intre în 2026 în al 7-lea an de contract!
Pe Nădășelu-Zimbor avem desigur problema celor două viaducte de pe traseul modificat la Nădășelu și Topa Mică: 9 luni proiectare și alte 18 de execuție. UMB nu a participat la licitația aceasta și contractul a ajuns la turcii de la Ozaltin, fiind semnat pe 5 iunie 2024. Le va fi foarte greu să termine în 2026 și să se încadreze în cerințele PNRR.
Contractele au fost semnate cu UMB în 26.06.2020 pe Zimbor-Poarta Sălajului și în 22.09.2020 pe Nădășelu-Zimbor cu ordine de începere emise în 31.05.2021, respectiv 25.01.2021. Ambele prevăd 12 luni de proiectare și 24 de execuție.
În loc de concluzie, arătăm noi elefantul din cameră: urmează încă vreo 2 ani de avans cu lingurița pe Nădășelu-Poarta Sălajului sau vom vedea un șantier reînviat?