Autoturism sustras din Spania, indisponibilizat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sălaj
La data data de 3 aprilie a.c. polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat în municipiului Zalău, un autoturism despre care exista suspiciunea că ar fi fost sustras.
Cu ocazia consultării bazelor de date, s-a stabilit că autoturismul în valoare de peste 30.000 de euro, ar fi fost sustras în cursul anului 2022, de pe teritoriul Spaniei.
În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, un bărbat de 40 de ani, din municipiul Zalău, ar fi achiziționat autoturismul de la o persoană, fără a cunoaște că acesta ar fi fost sustras.
Autoturismul a fost indisponibilizat până la clarificarea situației de fapt.
Polițiștii continuă cercetările, fiind inițiată o procedură de cooperare polițienească cu autoritățile din Spania, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs fapta.