Avertisment de la ISU Sălaj pentru prevenirea incendiilor în sezonul rece
Având în vedere temperaturile scăzute în această perioadă este prioritar ca fiecare cetățean să conștientizeze importanța respectării unui minim de măsuri de prevenire a incendiilor, în scopul protejării vieţii membrilor familiei sale precum şi a bunurilor pe care le deţine.
Astfel, pompierii sălăjeni recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri de prevenire a incendiilor:
– asigurați, cel puțin o dată pe an, obligatoriu înaintea începerii sezonului rece, controlul instalațiilor și al sistemelor de încălzire, în vederea înlăturării defecțiunilor și asigurării funcționării la parametri normali;
– înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate şi curăţate pentru a fi în perfectă stare de funcţionare;
– nu este permis să se aprindă focul cu benzină sau alte lichide inflamabile, ori să se ardă lemne lungi, care nu permit închiderea uşii;
– focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor;
– se interzice folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate;
– în faţa uşiţelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu o tablă metalică având dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m;
– verificarea, curăţarea şi repararea periodică a coşurilor de evacuare a fumului este obligatorie;
– coşurile de evacuare a fumului trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale construcției;
– nu utilizați aparate electrice cu defecțiuni sau improvizații;
– nu suprasolicitaţi reţeaua electrică prin folosirea simultană a mai multor receptori;
– lucrările de întreţinere, revizii şi reparaţii la instalaţiile şi aparatele electrice se execută numai de către personal calificat şi autorizat;
– nu folosiţi butelii cu gaze petroliere lichefiate(GPL) fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete;
– nu folosiţi flacăra pentru verificarea etanşeităţii buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului/conductei de gaz; verificarea se face doar cu emulsie de apă cu săpun;
– nu încălziţi cu flacără buteliile şi nu le folosiţi culcate, răsturnate sau înclinate;
– este obligatorie supravegherea copiilor, fiind interzisă blocarea acestora în casă cu lumânări aprinse, sobe, plite şi/sau aparate electrice aflate în funcţiune;
– este interzisă folosirea afumătorilor improvizate ori amplasarea acestora în magazii, poduri, sub şoproane sau lângă materiale combustibile; afumătorile se confecţionează din materiale incombustibile şi se amplasează independent, la distanțe de siguranță față de celelalte construcţii din gospodărie.