Bărbat de 30 de ani, din Republica Moldova, prins că locuia ilegal în Zalău

Polițiștii de imigrări din Sălaj au depistat ieri, în municipiul Zalău, un bărbat din Republica Moldova care se afla în ședere ilegală. Pe numele acestuia a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile de pe teritoriul țării noastre.

La data de 19 decembrie a.c., polițiștii Biroului pentru Imigrări al Județului Sălaj au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităților întreprinse, polițiștii au depistat, în municipiul Zalău, un bărbat de 30 de ani, din Republica Moldova, care se afla în ședere ilegală.

Din verificări a reieșit că aceasta a intrat legal în România, însă la expirarea perioadei de ședere nu a părăsit teritoriul țării noastre.

Pe numele persoanei în cauză a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în termen de 15 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul juridic al străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *