Bărbat de 40 de ani și-a bătut mama de 71 de ani. A intervenit Poliția
La data de 10 aprilie a.c., polițiștii Secţiei 8 Poliție Rurală Sărmăşag au fost sesizați de către o femeie de 71 de ani, din localitatea Chieșd, cu privire la faptul că, pe fondul consumului de alcool, fiul său, un bărbat de 40 de ani, ar fi agresat-o fizic, prin aplicarea mai multor lovituri cu pumnii și picioarele.
Din verificările efectuate de polițiști s-a constatat că aspectele sesizate se confirmă, iar în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a stabilit că în cauză există un risc iminent.
Astfel, pe numele bărbatului de 40 de ani a fost emis un ordin de protecție provizoriu.
Totodată, s-a procedat la montarea unui dispozitiv electronic de supraveghere bărbatului, cercetările în cauză fiind continuate sub supravegherea unității de parchet competente, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.