Bărbat de 54 de ani reținut de Poliție pentru că a condus beat pe drumurile publice
Duminică, 17 septembrie a.c., în jurul orei 12.40, pe strada Simion Bărnuțiu din Șimleu Silvaniei a fost depistat în trafic un bărbat de 54 de ani, din Șimleu Silvaniei, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii rutieri din Șimleu Silvaniei au dispus reținerea bărbatului de 54 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.