Bărbat din Crasna reținut pentru trei infracțiuni rutiere. Era și băut la volan
La data de 21 decembrie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Cransa au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 55 de ani, din localitatea Horoatu Crasnei, cercetat pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
La aceeași dată, în jurul orei 13.00, în localitatea Horoatu Crasnei, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Crasna, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic pentru control un autoturism, la volanul căruia se afla bărbatul de 55 de ani.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că plăcuțele cu număr de înmatriculare montate pe autoturismul condus de bărbatul în cauză erau atribuite unui alt autoturism, care figura ca radiat din circulație.
De asemenea, polițiștii au constatat faptul că bărbatul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Totodată, conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Crasna continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului în cauză.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

























